marți, 29 decembrie 2009

Marginalii politice

Am urmărit cu mare interes atît reacțiile cîtorva prieteni, cititori ai prezentului blog, cît și reflecțiile independente de cele expuse de mine, dar pornind de la același tip de analiză. Cîteva observații:

1. Prea puțină, cred, îngrijorare în legătură cu ansamblul plănuitei refonte constituționale. Sigur, componenta electorală și codul care ar decurge de aici suscită destule anxietăți, dar în ce mă privește sînt mult mai îngrijorată de ansamblul construcției decît de stucaturile plănuite. Dacă ar exista cu adevărat un plan secret PDL-PSD, aici ar fi acest plan mai nociv decît în simpla croială a legislației electorale.

2. Mă tot întreb dacă dl. Băsescu va persevera sau nu în ideea de a reduce parlamentul la o anexă a președintelui. Dacă perseverează, de ce oare o face? Vrea să lase moștenire - cui oare? - mai multă putere decît a avut el ca președinte, sau cumva mai vrea pur și simplu să fie președinte și după legea cea nouă, "de murături"?

3. Dacă e să păstrăm un echilibru corect între puterile statului, nu avem decît două posibilități demne de a fi luate în considerare: a) un președinte ales direct, cu puteri clar definite - eventual chiar, ca în Franța, abilitat să conducă ședințele de guvern (doar despre asta e vorba, nu?), dar cu un parlament bicameral puternic și el, în care atribuțiile senatului îi chiar modalitățile de alegere ale senatorilor să fie deosebite de cele ale camerei deputatților (v. și articolul de azi al lui Dan Pavel din "Ziua", www.ziua.ro) sau b) un președinte simbolic, ales de parlament, compatibil cu un parlament redus, unicameral.

4. Nu e în interesul democrației în România nici un președinte excesiv de puternic, nici o structură bi-partizană care să reinvente rotativa guvernamentală, pleacă-ai noștri, vin ai noștri, în beneficiul celor două ramuri ale FSN, deghizate în dreapta și stînga. Rezultatul previzibil al unui sistem uninominal pur ăsta e, și UDMR e primul mare perdant, dar nici PNL în actuala formulă nu s-ar simți prea bine. Aș fi însă bucuroasă să aud din mediul politic ceea ce începe să se audă din societatea civilă: dincolo de "Marile maenevre" care ar bloca sau nu asemenea pseudo-reforme, esențială este capacitatea de reziliență și de mobilizare pe care partidele interesate, PNL și UDMR, o pot pune în joc. Nu știu bine ce-i lipsește UDMR pentru a reveni la tradiționalul său scor de cca 7%, poate că, pur și simplu, epuizarea agendei minoritare. Dar PNL are resurse de deschidere, de creativitate și de creștere care zac neutilizate, pentru că PNL nu catadicsește să le caute din ușă în ușă. Dacă se simte prea confortabil la mai puțin de 10%, dacă nu vrea să se reinvente prin redeschiderea unui adevărat dialog cu societatea, va fi înghițit de PDL.

5. Economii în domeniul public? OK: o regîndire sistematică a organigramelor în administrația centrală, de către comisii independente de specialiști în politici publice (pot fi și de import), dar și o reformă a administrației locale, excesiv fragmentată în aceleași unități teritoriale minuscule în care a împărțit țara Ceaușescu. Regiunile - eventual remodelate pornind de la structura tradițională a provinciilor istorice - sînt singurele structuri capabile să reziste competiției din UE pentru fonduri de dezvoltare. 10-12 consilii regionale, în loc de 40+ consilii județene, n-ar reprezenta oare o economie mai importantă decît impozitul forfetar? Și ar avea și virtutea deloc neglijabilă de a mai aerisi baroniile locale. Limitarea cheltuielilor de tip militar care nu au nicio relevanță pentru statutul nostru de membri NATO și UE ar fi o altă sursă, mult mai interesantă decît reducerea cheltuielilor pentru sănătate.

Curajul politic nu este și nu trebuie să rămînă un ingredient retoric monopolizat de Traian Băsescu.

Un comentariu:

  1. Mi-a fost și îmi este în continuare teamă de ceea ce ar putea însemna "modernizarea statului" în accepțiunea actualului președinte.

    Dumnealui ne-a rezervat atâtea surprize până acum, încât am serioase reverve în a crede că există lucruri pe care chiar nu le-ar face. Mă aștept, deci, la orice, indeobște nu la lucruri bune.

    În fine, economisirea prin restructurarea cu minus a aparatului public este, după părerea mea, o glumă. Asfel de hăcuiri ale aparatului birocratic trebuie să țină cont de funționarea unui organism care oricum merge sincopat. Trebuie să-l lase într-o rezonabilă stare de minimă rezistență. Reforme de asemenea dimensiuni nu pot fi făcute rapid - sunt procese de durată.

    Nimic din ceea ce ar fi putut evita criza nu a fost făcut. Nimic nu mai poate fi făcut în timp util. Acest an va fi caracterizat prin expresia - prepare for impact!

    RăspundețiȘtergere