marți, 30 martie 2010

2 aprilie

Cu mulțumiri dlui Vasile Năpârlică

luni, 29 martie 2010

"Stejar, extremă urgență!"

CONSILIUL NAȚIONAL AL RECTORILOR A RESPINS CU UNANIMITATE DE VOTURI PROIECTUL LEGII ÎNVĂȚĂMÎNTULUI.



România Liberă, 29 Martie 2010

Jos autonomia universitară!
de OVIDIU PECICAN
Este lăudabilă, în principiu, căutarea de soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii universitare din România, chiar dacă, în încercarea de a ameliora calitatea în acest sector, tot mai înverşunat se aruncă, o dată cu apa murdară din cadă, şi copilul. Din acest punct de vedere, actualul proiect de lege a educaţiei duce mai departe decât până acum intruziunea politică în domeniul academic, creând condiţiile - în cazul adoptării ei ca atare - pentru o limitare pe termen lung a posibilităţilor nestingherite de autoorganizare şi atingere a performanţei în învăţământul superior.

Sunt destule lucruri atât de discutabile în textul proiectului, încât rămâi surprins că el s-a putut naşte în mintea unor oameni cu calificare probabilă de experţi, dintre care, cel puţin unii, au rang de cadre didactice în universităţi. Fiecare dintre acestea ar trebui discutat punctual şi la obiect, dar toate trebuie să înceapă cu începutul: problema autonomiei universitare.

Se dă astăzi acestui concept o interpretare neinocentă şi manipulativă, menită să justifice intruziunile din afara campusului universitar, socotindu-se că autonomia din universităţi a ajuns doar ţara nimănui în care câte un rector, un senat, un decan sau un birou de conducere al cutărei universităţi îşi aplică discreţionar politicile de cadre, propria agendă de gestionare a resurselor şi fanteziile manageriale proprii. Există, fireşte, întotdeauna şi în absolut orice domeniu posibilităţi de derapaj, practici incorecte, glisări ilicite ce profită de un cadru legal existent sau deformează în mod regretabil o tradiţie procedurală prestigioasă şi de o oarecare vechime. Astfel de cazuri rămân însă, să ne înţelegem, excepţii de la regulă, neajungând să fie regula însăşi. A le lua deci ca pretext pentru a diminua autonomia universitară - şi aşa stingherită în destule feluri, la noi în ţară - înseamnă să ai intenţii suspecte cu privire la organizarea şi gestionarea sistemului de formare a elitelor intelectuale care, de ce nu aş spune-o, fac în general mândria şi gloria unei ţări (paradoxal, chiar şi atunci când ele părăsesc ţara, sătule de prea înţeleapta administrare a politicienilor care le lasă să moară de foame şi, în plus, le dispreţuieşte).

Niciodată, în ultima sută de ani, autonomia universitară nu a durat în România şi nici nu a fost garantată sau respectată politic la un nivel care să ne facă mândri de faptul că politica românească ar fi înţeles importanţa producerii şi punerii la treabă, cu respect pentru libertate şi creativitate, a minţilor naţiunii. Este însă prima oară când,
într-un cadru politic democrat şi, în linii mari, modern, unii politicieni cu pregătire superioară şi chiar proveniţi din rândul profesorimii universitare socotesc potrivită intruziunea masivă a politicului spre a destructura chiar şi friabila autonomie de care dispunem la nivelul almei mater.

Autonomia universitară poate fi identificată pe trei paliere: organizaţional, financiar şi academic. Actualii guvernanţi nu au în vedere demontarea ei la doar unul dintre aceste niveluri, cum s-ar fi petrecut dacă, să zicem, ignoranţa şi neînţelegerea a ceea ce presupune această autonomie i-ar fi mânat către schimbarea pe care o plănuiesc. Ei propun, nici mai mult, nici mai puţin, intruziunea brutală a politicului la toate cele trei niveluri. Intenţia răzbate în mod transparent la suprafaţă. După ce au împărţit fiefurile din administraţie către clientela lor, după ce au pus mâna şi pe modestele şi simbolicele poziţii administrative de vârf din cultură, până la nivel judeţean şi municipal, a sosit timpul să satisfacă gurile flămânde şi vocale tăind în felii mustoase universitatea.

Populismul formulărilor şi ariile referitoare la binele studenţimii şi la implicarea comunităţii în numiri şi decizii nu lasă nici o îndoială că se doreşte iar punerea unui căluş adânc în gura cărturarilor României. Să judece fiecare pentru sine de ce.

vineri, 26 martie 2010

Invitație în cheie violet

Scrisoare de protest față de ignorarea cercetării umaniste, semnată de aproape 300 universitari și cercetători

Acum cîteva zile, din inițiativa cîtorva colege de la Facultatea de Istorie din București și Sibiu, am lansat o scrisoare către CNCSIS, ca protest pentru inițiativa - deocmadată amînată - de a impune cercetării în științele umaniste criterii adecvate cel mult domeniilor tehnice aplicative. Răspunsul comunității academice - extraordinar atît prin promptitudine, cît și prin număr - face din această temă un excelent test de solidaritate, și impune, cel puțin în opinia noastră, a celor care l-am inițiat, toată atenția din partea CNCSIS și ARACIS, două organisme colegiale care nu au dreptul să acționeze ca expresii ale puterii în domeniul academic.

Scrisoare deschisă
către CNCSIS,
cu privire la evaluarea activităţii de cercetare

CNCSIS a lansat acţiunea de evaluare a Centrelor de Cercetare, afirmând că porneşte de la tradiţia şcolii superioare româneşti, dar formularele de evaluare care au ajuns la universităţi în multiple variante, creatoare de confuzie, demonstrează că această tradiţie este ignorată. Evaluarea a fost amânată apoi sine die dar, din experienţa anilor precedenţi, ne aşteptăm ca atunci când va fi reluată, criteriile de evaluare să fie la fel de nepotrivite cu specificitatea ştiinţelor socio-umane.
CNCSIS a formulat întotdeauna criteriile de evaluare a cercetării ştiinţifice ţinând seama exclusiv de specificul cercetării din ştiinţele exacte şi inginereşti, în ignorarea aproape totală a realităţilor ştiinţelor socio-umane.
În evaluarea performanţei ştiinţifice este absolutizat criteriul publicaţiilor ISI, în condiţiile în care numărul publicaţiilor cotate ISI cu specific socio-uman este mic, iar revistele care au obţinut această cotare nu sînt neapărat şi cele care se bucură de un prestigiu real în domeniu. ISI este o bază de date realizată de o companie privată americană, al cărei obiectiv esenţial este profitul, şi care recenzează publicaţiile după criterii formale (regularitatea apariţiei, redactarea, cel puţin parţială, în engleză etc) şi nu în funcţie de relevanţa conţinutului. De asemenea, nu este un standard de referinţă recomandat de vreo instituţie europeană, nu cuprinde publicaţiile europene esenţiale din domeniul ştiinţelor socio-umane, şi insistenţa de a-l impune pentru evaluare şi în domenii care au un alt specific decît cel tehnic este cu totul nepotrivită. Ca o dovadă a inadecvării aplicării evaluării conform sistemului publicaţiilor ISI la realităţile româneşti, amintim faptul că Academia Română, forul tutelar al cercetării ştiinţifice din ţara noastră, are, cel puţin în ştiinţele socio-umane, un număr extrem de mic de reviste acreditate ISI. Se adaugă în sprijinul acestor remarci şi contestarea din ce în ce mai amplă a sistemului bibliometric ISI în mediile academice europene.
Criteriile care sunt luate în considerare de CNCSIS pentru evaluarea activităţii centrelor de cercetare sunt discriminatorii, aplicabile integral numai ştiinţelor exacte şi inginereşti, întrucât acceptă brevete de invenţie, produse şi tehnologii, dar minimalizează importanţa cărţilor, care reprezintă esenţialul modului de valorificare a cercetării în ştiinţele socio-umane. Într-o variantă de evaluare, cărţile nu sunt amintite, dar CNCSIS a sugerat că sînt echivalate cu „produsele”, iar în altă variantă de evaluare, cărţile au fost introduse, dar punctajul care poate fi obţinut de autorul unei cărţi este ridicol în raport cu cel oferit pentru articole ISI cu mai mulţi autori. De asemenea, nu sunt luate în calcul alte contribuţii esenţiale pentru cercetătorii din ştiinţele socio-umane, precum articolele în volume colective, participarea la conferinţe naţionale, cercetările de teren  - şi lista omisiunilor este foarte lungă.

Discriminarea domeniilor socio-umane rezultă tocmai din faptul că principalele criterii propuse pentru evaluare le sunt inaplicabile.

Ţinând seama de aceste aspecte, care demonstrează ignorarea realităţii cercetării ştiinţifice din alte domenii decât cele tehnico-inginereşti, solicităm CNCSIS să refacă aceste criterii de evaluare, pornind de la o consultare autentică a reprezentanţilor universităţilor, ai institutelor de cercetare şi de la o cunoaştere reală a specificului ştiinţelor socio-umane.

Dacă şi viitoarele criterii de evaluare vor avea acelaşi tip de carenţe, nu putem să avansăm decât două ipoteze: fie CNCSIS este incapabil să înţeleagă logica internă şi regulile de funcţionare ale altor domenii decît cele tehnice şi inginereşti, fie doreşte să elimine centrele de cercetare din alte domenii de la competiţia pentru resurse. Reamintim în sprijinul acestei de-a doua ipoteze faptul că în expunerea de motive care a însoţit grila de evaluare trimisă universităţilor se preciza că doar acele centre care vor fi recunoscute drept Centre de Excelenţă „vor putea participa la viitoare competiţii organizate în cadrul programului Idei (Şcoli de Excelenţă)”.

Prof. univ. dr. Ecaterina Lung, Prodecan, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Sorin Radu, Decan, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; prof. univ. dr. Mihaela Grancea, Șef de catedră, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; prof. univ. dr. Alexandru Florin Platon, Decan, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; prof. univ. dr. Ovidiu Coriolan Pecican, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Zoe Petre, Directorul Şcolii Doctorale, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Ion Bulei, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române; prof. univ. dr. Vasile Boari, Directorul Centrului de Analiză Politică al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Florica Bechet, Șeful catedrei de Filologie Clasică, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, Directorul Institutului de Studii Clasice (centru de cercetare al UB); prof. univ. dr. Stefan Avadanei, Decan, Facultatea de Litere, Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași; prof. univ. dr. Eva Mârza, Șef de catedră, Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie „1918”, Alba Iulia; conf. univ. dr. Edit Szegedi, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Carmen-Nora Lazăr, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Ovidiu Bozgan, Directorul Centrului de Istoria Bisericii, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Király Ştefan, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Mihaela Voicu, șef de catedră, Facultatea de Limbi Străine şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, Directorul Centrului de Studii Medievale al Universităţii Bucureşti; prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române; prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Michael Shafir, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Mihaela Irimia, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Director de Studii al British Cultural Studies Centre (BCSC), Director al Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (CESIC), membru al Şcolii Doctorale a FLLS, Universitatea din București; lect. univ. dr. Sergiu Miscoiu, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Paul Fudulu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Liviu Antonesei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; prof. univ. dr. Romulus Brancoveanu, Decan, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad, Şef Catedră „Studii europene şi Relaţii internaţionale”, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti; cercet. șt. dr. Ovidiu Cristea, Director, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române; lect. univ. dr. Daniela Zaharia, secretar științific, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Laurenţiu Rădvan, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; conf. univ. dr. Florentina Niţu, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; conf. univ. dr. Cristian Olariu, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; cercet. șt. dr. Andi Mihalache, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi; cercet. șt. dr. Cătălina Mihalache, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi; dr. Liviu Brătescu, cercet. șt., Institutul de Istorie „A.D.Xenopol”, Iaşi; dr. Alexandru Istrate, cercet. șt., Institutul de Istorie „A.D.Xenopol”, Iaşi; dr. Mihai Chiper, cercet. șt., Institutul de Istorie „A.D.Xenopol”, Iaşi; dr. Paul Nistor, cercet. șt., Institutul de Istorie „A.D.Xenopol”, Iaşi; dr. Flavius Solomon, cerc. șt., Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi; prof. univ. dr. Luminiţa Ciuchindel, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; conf. univ. dr. Alin Ciupală, Şef de catedră, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; prof. univ. dr. Ciprian Vălcan, Facultatea de Drept, Universitatea „Tibiscus”, Timişoara; prof. univ. dr. Georgeta Ghebrea, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Paul Iliescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Viorel Panaite, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Ioana Costa, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti (Catedra de Filologie Clasică), Institutul de Studii Clasice al Universităţii din Bucureşti; prof. univ. dr. Eniko Vincze, Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; prof. univ. dr. Maria Magdalena Székely, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; prof. univ. dr. Valentin Mureşan, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti; cercet. șt. I dr. Dorin Dobrincu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi; prof. univ. dr. Ştefan Borbely, Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Keszeg Vilmos, Şef de Catedră, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Ferencz Poszony, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Andras F. Balogh, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Michaela Mudure, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Lacramioara Petrescu, Prodecan, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; conf. univ. dr. Dan Stoica, Prodecan, Facultatea de Litere, Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi; prof. univ. dr. Ion Pop, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Ion Dur, Decan, Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; dr. Şerban Marin, Şef birou Documentare, Publicaţii şi Activităţi Ştiinţifice Arhivele Naţionale ale României, redactor şef „Revista Arhivelor”; prof. univ. dr. Augustin Ioan, Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, Bucureşti; conf. univ. dr. Radu Ardevan, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; Dr. Alexandru Mamina, cercet. șt. II, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti; conf. univ. dr. Valeria Soroștineanu, Secretar științific, Facultatea de Istorie și Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Liliana Coposescu, Secretar știintific, Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Brașov; conf. univ. dr. Sanda Cordoş, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Marian Ţiplic, Șef de catedră, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu; conf. univ. dr Vasile Ciobanu, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; prof. univ. dr. Szilágyi N. Sándor, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Sanda Berce, Catedra de Limba și Literatura Engleză, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Calin Teutișan, Facultarea de Litere, Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, Director adj. al Centrului de Cercetari Literare și Enciclopedice; Prof. univ. dr. Ana Maria Zahariade, Catedra de Teoria & Istoria Arhitecturii, Departamentul Istoria&Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului al Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu”, Bucureşti; conf. univ. dr. Alexandra Mitrea, Decan, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Rodica Mihulecea, Prodecan, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Rodica Grigore, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; prof. univ. dr. Ioana Both, Prodecan, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Alexandru Barnea, Şef de Catedră, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Lucia Pavelescu, Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Daniel Dumitran, Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia; conf. univ. dr. Luminiţa Chiorean, Facultatea de Ştiinţe şi Litere, Universitatea „Petru Maior”, Târgu-Mureş; prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, Decan, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest, Timișoara; prof. univ. dr. Gábor Csilla, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Constantin Pricop, Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi; prof. univ. dr. Alexandru Gafton, Şeful Catedrei de Limba română, Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași; prof. univ. dr. Andrei Bodiu, Decanul Facultății de Litere a Universității „Transilvania”, Brașov; prof. univ. dr. Constantin Pricop, Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi; conf. univ. dr. Greta Miron, Facultatea de Istorie și Filisofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Gabor Sipos, Facultatea de Istorie-filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Pia Brînzeu, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara, Prorector; conf. univ. dr. Reghina Dascăl, Cancelar al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara; lect. dr. Dana Percec, Prodecan al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara; lect. univ. dr. Lidia Cotea, Facultatea de Limbi si Literaturi Străine, Catedra de Franceză, Secretar știintific al Centrului de cercetare „Heterotopos - Reprezentari şi practici ale spaţiului străin”, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Gheorghe Stoica, Facultatea de Știinte Politice, Universitatea din București; prof. univ. dr. Luminiţa Ciuchindel, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Sorin Vieru, consultant, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Stelian Scăunaş, Prodecan, Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Paul Brusanovski, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, Decan, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius”, Constanța; prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu, Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania”, Braşov; prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Decan, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava; prof. univ. dr. Vasile Lica, Prodecan al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați; lect. univ. dr. Cristian Luca, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați; prof. univ. Violeta Puşcaşu, Prodecan, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi; Prof. univ. dr. doc. Honoris Causa (Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca) Grigore Posea, Prorector, Universitatea „Spiru Haret”, conducător de doctorat în Geografie la Universitatea din Bucureşti; prof. univ.dr. Sorin Damean, Șef catedră, Facultatea de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova; prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Director Şcoala Doctorală, Facultatea şi Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia” din Târgovişte; conf. univ. dr. Mircea Anghelinu, director de departament, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia” din Târgovişte; conf. univ. dr. Sorin Ştefănescu, Facultatea de Litere si Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; conf. univ. dr. Rodica-Gabriela Chira, Secretar ştiinţific, Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; lector univ. dr. Gabriela Chiciudean, Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, Directorul executiv al Centrului de Cercetare a Imaginarului „Speculum”; conf. univ. dr. Ana-Cristina Halichias, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, membru în colectivul de redacţie al revistei Academiei Române „Studii clasice” si Director executiv al centrului de cercetare „Institutul de Studii Clasice”; conf. univ. dr. Stroia Olga, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; prof. univ. dr. Ioan Horga, Decan, Facultatea de Istorie, Geografie și Relatii Internaționale, Universitatea din Oradea; prof. univ. dr. Sorin Sipos, Prodecan, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale, Universitatea din Oradea; prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu, Prorector, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale, Universitatea din Oradea; Prof. univ. dr. Ion Simuț, Decan, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea; Prof.univ.dr. Mihai Drecin, Director Școala Doctorală de Istorie, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; prof.univ. dr. Antonio Faur, Director Departamentul de Istorie, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; prof. univ. dr. Ioan Zainea, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; prof. univ.dr. Aurel Chiriac, Facultatea de Istorie, Geografie și Relatii Internaționale de la Universitatea din Oradea; conf.univ.dr. Moisa Gabriel, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; conf. univ. dr. Mircea Brie, Director Departamentul de Relații Internationale și Studii Europene, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; conf.univ. dr. Luminița Soproni, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; lector. univ. dr. Florin Sfrengeu, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; lect. univ. dr. Cristina Dogot, Facultatea de Istorie, Geografie și Relatii Internaționale de la Universitatea din Oradea; lect. univ. dr. Dorin Dolghi, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; Lect. univ. dr. Dana Pantea, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; Lect. univ. dr. Radu Românașu, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; lect. univ. dr. Edith Bodo, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; Lect. univ. dr. Mihaela Goman, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; asistent univ. dr. Adrian Popoviciu, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea; prof. univ. dr. Radu Gabriel Pârvu, Decan, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Piteşti; prof. univ. dr. Alexandrina Mustățea, Facultatea de Litere, Universitatea din Pitesti; lect. univ. dr. Luminiţa Diaconu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Cristian Schuster, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie, Bucureşti; prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Facultatea de Stiinte si Litere, Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureș; prof. univ. dr. Sorin Damean, şef de catedră, Facultatea de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova; Valer Moga, conf. univ. dr. Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia; Octavian Tătar, conf. univ. dr., Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia; conf. univ. dr. Gavriil Preda, Universitatea din Ploiești; lect. univ. dr. Emanuel Plopeanu, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius”, Constanța; asist. univ. dr. Raluca Alexandrescu, Facultatea de Știinte Politice, Universitatea din București; lect. univ. dr. Eugen Străuțiu, Facultatea de Știinte Politice, Relații Internaționale, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; lect. univ. dr. Ioana Munteanu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; lect. univ. dr. Luminiţa Diaconu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; asist. univ. drd. Vladimir Agrigoroaei, ingénieur d’études CESCM-ANR (Poitiers, Franţa), membru al Centrului de Studii Medievale al Universităţii Bucureşti; drd. Cristian Ducu, Centrul de Studii Medievale,Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Ioan Copoeru, Departamentul de Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Anca Crivăţ, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti; conf. univ.dr. Mihai Chioveanu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti;conf. univ. dr. Marian Petcu, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti; dr. Anca Manolescu, cercetător independent; conf. univ. dr. Madeea Axinciuc, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; asist. univ. dr. Andrei Miroiu, Departamentul de Istorie, Indiana University; conf. univ. dr. Mianda Cioba, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; lect. univ. dr. Laurenţiu Constantiniu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Silviu Miloiu, Prodecan, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia”, Târgovişte; conf. univ. dr. Mircea Negru, Facultatea de Istorie, Muzeologie, şi Arhivistică Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti; dr. Gudrun Ittu, cercet. șt. I, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Academia Română, Sibiu; drd. Marian Zăloagă, cerc. șt., Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai”, Târgu – Mureş; lect. univ. dr. Silviu Borş, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; dr. Dan Dumitru Iacob, cerc. șt. II, Secretar Ştiintific, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu; lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; lect. univ. dr. Silvia Marin-Barutcieff, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; lect. univ. dr. Cătălina Gîrbea, Catedra de Franceză, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; dr. Anda Lucia Spânu, cercet. șt. III, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Academia Română, Sibiu; lect. univ. dr. Daniela Dumitrescu, Universitatea „Valahia”, Târgoviște; lect. univ. dr. Adrian Aurel Baltălungă, Universitatea „Valahia”, Târgovişte; dr. Nadia Badrus, cercet. șt. III, Institutul de Cercetări Socio-Umane, Academia Română, Sibiu; conf. dr. Zamfir Bălan, Facultatea de Știinte Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Pitesti; conf. univ. dr. Carmen Oprescu, Facultatea de Teologie, Universitatea din Piteşti; asist. univ. dr. Călin Anghel, Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; lect. dr. Daniela Dumitrescu, Universitatea „Valahia”, Târgoviște; lect. univ. dr. Cosmin Popa-Gorjanu, Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia; lect. univ. dr. Könczei Csilla, Facultatea de litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; lect. univ. dr. Cristian Nicolae Apetrei, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea „'Dunarea de Jos” din Galați; dr. Teodora-Crisia Miroiu, Universitatea din Bucureşti; conf. univ. dr. Marius Grec, Decan, Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative, Universitatea „Vasile Goldiș,” Arad; dr. Denisa Bodeanu, cercetător, CNSAS; lector univ. dr. Victor Andrei Cărcăle, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; prof. univ. dr. Ştefan Purici, Decan, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; conf. univ. dr. Florin Pintescu, Şef catedră, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; conf. univ. dr. Mihai Lazăr, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; conf.univ. dr. Claudia Costin, Șef de catedră, Facultatea de Litere şi Știinte ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; lect. univ. dr. George Bondor, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi; prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava; prof. univ. dr. Vasile Dospinescu, Şef catedră, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; conf. univ. dr. Luminița-Elena Turcu, Prodecan, Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării, Universitatea „Stefan cel Mare”, Suceava; conf. univ. dr. Sabina Finaru, Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; conf. univ. dr. Aurel Buzincu, Facultatea de Litere și Știinte ale Comunicării; prof. univ. dr. Muguraş Constantinescu, Facultatea de Litere și Ştiinte ale Comunicării, Director al Centrului de Cercetări „Inter Litteras”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; lect. univ. dr. Mădălina Strechie, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova; asist. drd. Grunwald Roxana, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; lect. univ. drd. C-tin Augustus Bărbulescu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Secția Istorie, Universitatea Pitesti; lect univ. dr. Claudiu Neagoe, Facultatea de Științe Socio-Umane, Secția Istorie, Universitatea Pitești; lector univ. dr. Vasile Ilincan, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava; drd. Lilia Laszlo, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; lect. univ. dr. Zsuzsa Selyem, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; lect. univ. dr. Balazs Imre Jozsef, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; lector univ. dr. Olga Gancevici, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Stefan cel Mare”, Suceava; conf. univ. dr. Ovidiu Morar, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava; dr. Ioana Feodorov, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române; dr. Victor Cojocaru, cercet. șt. gr. II, Institutul de Arheologie din Iași al Academiei Romane; lect. univ. dr. Alina Gioroceanu, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova; lector univ. dr. Rareș Moldovan, Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”; lect. univ. dr. Radu Racovițan, Facultatea de Istorie și Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; lect. univ. dr. Silviu Purece, Facultatea de Istorie și Patrimoniu, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; lect. univ. drd. Daria Pârvu, Facultatea de Litere şi Arte, Catedra de Studii Britanice şi Americane, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; asist. drd. Margareta Sfirschi-Lăudat, Catedra de Filologie Clasică, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, Institutul de Studii Clasice al Universităţii din Bucureşti; lect. univ. dr. Dana Dinu, Universitatea din Craiova, membru al centrului de cercetare „Institutul de Studii Clasice” al Universităţii din Bucureşti; lect. univ. dr. Maria-Luiza Oancea, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Catedra de Filologie Clasice, membru al Institutului de Studii Clasice; lector univ. dr. Ludmila Rotari, Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea „Spiru Haret”; lect. univ. dr. Manuela Dobre, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti; asist. univ. dr. Erika Mihalycsa, Catedra de Engleză, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; asist. univ. dr. Ildikó P. Varga, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca; lect. univ. dr. Mihaela Ursa Pop, Şef de catedră, Catedra de Literatură Comparată, Univeristatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; dr. Florian Matei-Popescu, cercet. șt. III, Şeful Secţiei de Arheologie Greco-Romană şi Epigrafie, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti; conf. univ. dr. Dumitru Boghian, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; asist. univ. dr. Radu Bruja, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; dr. Eugen Nicolae, cerc. șt. I, Director adjunct stiintific al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti; asist. univ. dr. Czégényi Dóra Andrea, Catedra de Etnografie si Antropologie Maghiara, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; lect. univ. dr. Laura Zăvăleanu, Facultatea de Litere, Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca; dr. Aurel Vîlcu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Academia Română, București; drd. Cristina Nedelcu, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București; drd. Adrian Doboş, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti; dr. Viorica Rusu-Bolindeț, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca; drd. Adrian Doboş, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti; prof. univ. dr. Radu Gabriel Pârvu, Decan, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Piteşti; conf. Dr. Mircea Negru, Facultatea de Istorie, Muzeologie, şi Arhivistică Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti; conf.univ.dr. Laura Cîţu, Şef de catedră, Facultatea de Litere, Universitatea din Piteşti; lect. univ. dr. Dacian Duna, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; lect. univ. dr. Eduard Nemeth, Facultatea de Istorie si Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; Prof. Dr. Pia Brinzeu, Prorector, Universitatea de Vest, Timisoara; prof. dr. Orbán Gyöngyi, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Litere, Cluj; Conf. dr. Niculina Iacob, Facultatea de Litere si Stiinte ale Comnunicarii, Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava; Lector dr. Alina Preda, Catedra de limba si literatura engleza, Facultatea de Litere, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca; conf. univ. dr. Gina Maciuca, Catedra de Limba si Literatura Engleza, Universitatea "Stefan cel Mare", Suceava, Lector dr. Monica Bilauca, Facultatea de Litere si Stiinte ale Comunicarii, Universitatea "Stefan cel Mare", Suceava; Conf.dr. Reghina Dascal, Cancelar Facultatea de Litere, Istorie si Teologie,, Universitatea de Vest Timisoara; Prof. dr. Mihaela Irimia, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Director de Studii al British Cultural Studies Centre (BCSC), Director al Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (CESIC), membru al Şcolii Doctorale a FLLS; Asist. drd. Petruta Oana Naidut, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucuresti.

...și un altul, la fel de bun, al lui Cristian Pârvulescu

Romania Libera
Joi, 26 Martie 2010

Modelul chinezesc
de CRISTIAN PIRVULESCU

Noua lege a învăţământului, adusă la lumină mai degrabă spre cunoştinţă decât pentru o autentică consultare publică - de altfel, publicată, strategic, chiar în ajun de Paşti, exprimă o viziune ce evocă tipul chinezesc de societate: centralism combinat cu o doză bine controlată de piaţă. Deşi reforma şi modernizarea statului sunt astăzi la modă, rezultatul legii va duce, mai degrabă, la dispariţia celor câteva timide nuclee de spaţiu public şi exerciţiu democratic care mai supravieţuiau în învăţământul românesc. Refuzând dialogul, dar preferând în schimb afirmarea politică a unui „adevăr" de nimic demonstrat şi deloc consensual - în totală contradicţie cu modul de lucru ştiinţific de la care, teoretic, se revendică grupul celor ce au redactat legea -, proiectul de lege pe care ministrul Funeriu şi-l asumă se află atât la limita Constituţiei şi a democraţiei academice, cât şi a unei lungi tradiţii a învăţământului românesc. Deşi Spiru Haret este invocat în sprijinul „reformei", ceea ce se propune e tocmai opusul modernizării prin şcoală, căci desfiinţarea „titularizării" în învăţământul preuniversitar nu doar că transformă radical statutul public al cadrelor didactice, dar acestea sunt reduse de la rolul de agenţi primordiali ai modernizării statului la un fel de funcţionari contractuali fără nici o stabilitate, aflaţi la bunul plac al directorului sau al unui consiliu de administraţie controlat politic de aleşii locali.

În ce priveşte democraţia academică, ce constă în alegeri şi controlul deciziei de către o instituţie colegială, Senatul, desemnarea conducerii universităţilor printr-un concurs înseamnă desfiinţarea de facto a autonomiei universitare şi revenirea la centralis-mul de tristă amintire, de data asta „luminat".

Înlocuirea democraţiei academice printr-un sistem de aşa-zise concursuri, cam de tipul ce-lor ce se folosesc în ocuparea posturilor de conducere din administraţia publică, al că-rei grad de politizare a atins cote îngrijorătoare, va influenţa dinamica societăţii româneşti. Lipsa democraţiei se va reflecta asupra întregii construcţii democratice. Iar fără democraţie în şcoală şi universitate nu va exista democraţie nici în societate. Nerecunoscând existenţa unei comunităţi academice capabile să se autogestioneze, proiectul de lege nu doar că va duce la excluderea profesorilor şi a studenţilor din procesul decizional, la politizarea învăţământului la toate nivelurile, ba chiar şi la naţionalizarea învăţământului universitar privat, dar va conduce, în final, la anularea pluralismului academic şi a dezbaterii ştiinţifice. Şi dacă ambiguitatea anumitor formulări ale proiectului de lege indică existenţa unei agende personale ascunse (doctoratul acordat în cadrul firmelor private, diferenţierea universităţilor prin decizie administrativă şi fără existenţa unor criterii de evaluare cunoscute, posibilitatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ conferită şi unor persoane fizice, introducerea învăţământului superior confesional), centralismul pe care îl dezvăluie la aproape fiecare pagină creează impresia unei agende politice, ba, mai mult chiar, a intenţiei de a impune un fel de ideologie unică.

miercuri, 24 martie 2010

Un text excelent al prietenului Peco

Baricadele educaţiei
de OVIDIU PECICAN
Aşadar, profesorii sunt în grevă. Notând acest fapt am senzaţia că am mai trăit, ca prin vis, această atmosferă. Şi este adevărat. Nu este vorba de prima grevă a cadrelor didactice în ultimii ani. Ceva s-a schimbat totuşi. Atmosfera generală este alta: criză în economie, criză în politică, dar şi - pasămite - elanuri legislative. Adică ţara nu merge înainte şi nici nu stă măcar pe loc, alunecând mereu mai la fund, cică din pricina dăscălimii. Ăştia sunt cancerul care mănâncă banul public, azvârlind în sărăcie lucie restul României. Ei trebuie concediaţi, eliminaţi, pensionaţi la repezeală, comprimaţi în formula „din două şcoli, una", lor să li se taie, să li se rupă, să li se facă şi dreagă...

Nimic nou la acest punct, decât - parcă - virulenţa acuzelor, trecerea de la ameninţări la fapte şi, mai ales, escaladarea, asediul. Sunt o serie de bărbaţi cinstiţi ai naţiei care se pronunţă grav şi cu responsabilitate despre destinul educaţiei în ţărişoară. Dar printre ei, mai mult ca oricând, chiar profesorime din belşug. Dacă e vreunul care are cu adevărat un dinte împotriva profesorului, el pare să fie la origini chiar profesor. Prim-ministrul nostru şi alţi câţiva acoliţi de-ai săi de încredere vin din mediile universitare, nu de pe şantiere sau de pe maidane şi nici de pe vapor. Şi totuşi, el taie şi spânzură, arătând prin aceasta că temperanţa şi măcar apartenenţa la tagma învăţătorilor populaţiei româneşti nu au prea contat într-un CV ca al său, preocupat mai cu seamă de ascensiunea de pe scăunel pe taburet, de acolo în fotoliu şi de pe fotoliu pe tron. S-au tăiat 15,5% din salariile pe anul trecut, două luni de-a rândul. S-au pus pe liber oameni şi s-au deşertat în tomberoanele pensionării alerte, de-a valma, mii şi mii de oameni capabili să asigure decenţă, prestanţă şi consistenţă învăţământului românesc.

Dar nu asta e satisfacţia pe care o urmăresc cei nemulţumiţi de deşteptarea şi de luciditatea civică. Se cuvine dată, între timp, şi lovitura de graţie. Iată-ne, aşadar, în faţa unui proiect de lege al educaţiei de care s-ar mândri orice alai de tiran. De la bun început, scuturându-se flamura reformării domeniului, se încearcă eliminarea ideii de autonomie universitară. Puterea centrală, cancelariile palatelor Cotroceni şi Victoria urăsc, antipatizează, dezavuează orice autonomie. Cum adică să te organizezi, să gândeşti şi să acţionezi cu de la sine putere? Să nu te dijmuiască ei? Să nu te înlocuiască în funcţie cu fidelii lor? Să îţi lase ţie şansa de a depista nevoile şi soluţiile la nevoi? Aş! Se miră secuii că n-au autonomie? Să se mire, dar să şi observe că în acest moment, în România, supravegherea reciprocă a puternicilor, con­flictele intestine de prin partide, asmuţirea categoriilor socioprofesionale una împotriva celorlalte au atins o cotă de avarie. Din nou, încă o dată, iarăşi şi mereu, „autonomie" a devenit sinonim cu „trădare", „pericol public", „nevoie de carantină". Şi în acest timp unii profesori aplaudă. Le place ce se întâmplă. Pentru ei e mai important că nu se duc de-a berbeleacul singuri. Ei speră că o dată cu alunecarea proprie îi vor atrage măcar şi pe adversarii lor din sistem, văzându-i că dispar. Fiecare dintre noi cunoaşte măcar unul sau doi sonori care strigă până la răguşeală „Jos Tanda!", „Să vină Manda!". Frenezia încăierării a atins cote epopeice, demne de încăierarea de final din „Ţiganiada". (Cum, nu ştiţi ce e „Ţiganiada"? S-a scos din programa de predare sau nu s-a scos? Se va scoate sau, dacă nu, a devenit facultativă. Excelent, suntem în ţara clasicilor facultativi, unde, dacă Grigore Ureche sau Miron Costin nu fac obiectul unui grant cu UE, merită eliminaţi de prin programele de studiu şi din manuale.)

Ar fi nedrept însă să se observe doar partea goală a paharului. Nu poate fi contestat faptul că, pentru prima oară în aceşti ani glorioşi de istorie naţională, grevele profesorilor sunt mai ferme. Ele nu rămân, de altfel, nici unica formă de protest. Jumătate din profesori - ceea ce nu este deloc puţin! - au acţionat statul mincinos în justiţie, câştigându-şi dreptul la cele 17% măriri salariale din cele 50% promise iniţial. Să fim bine înţeleşi: promisiunea iniţială nu era doar pe ochi frumoşi. Cele 50% însemnau o aliniere la limita traiului decent pentru mulţi dintre virtualii beneficiari. Aşa încât 17% e chiar numai o ajustare pentru a reveni la suprafaţă şi a putea respira pe linia invizibilă - dar contondentă - dintre „rău" şi „suportabil de nevoie". Boc spune că ar fi acordat aceste sporuri, dar l-a încurcat justiţia. O vrăjeală în plus, pe lângă toate celelalte.

Acţiunile în justiţie şi cele greviste pornite din şcoli sunt un prim răspuns prin care min­tea României refuză să plece capul în faţa obtuzităţii oficiale. Vor urma, probabil, şi altele.
Găsești acest articol aici: http://www1.romanialibera.ro/index.php?section=articol&screen=print&id=181254&page=0&order=0&redactie=0

duminică, 21 martie 2010

Aniversare

21 martie e ziua de naștere a lui Johann Sebastian Bach. Mi se pare imperativ să o sărbătorim cum se cuvine:



Johann Sebastian Bach, 1685 - 1750 Concert pentru patru clavecine în la minor, BWV 1065 - : 1. Allegro - 3. Allegro. Orchestra barocă din Amsterdam, dirijor Ton Koopman



Canonul 1 à 2 din J. S. Bach, Ofranda muzicală (1747) e o engmă: manuscrisul redă o unică secvență muzicală care se cîntă da capo al fine și dal fine al capo, putînd să se înscrie perfect într-o bandă Moebius.

duminică, 14 martie 2010

Un contra-tenor senzațional

Florin Cezar Ouatu poate acum să fie găsit pe Youtube, dar v-aș recomanda cu toată căldura să-l căutați pe CD sau DVD. E un contra-tenor inegalabil si un interpret de muzică barocă cum puțini mai sînt.



sâmbătă, 13 martie 2010

Oxford Analytica

Mulțumesc lui Lilick Auftakt pentru semnalarea  acestui interesant text de analiză și a principalelor sale concluzii. Mi s-a părut atît de interesant încît l-am reprodus integral de pe blogul d-lui Borbath Endre, http://borbathendre.ro/?p=52

 

ROMANIA

Political games distract minds from economy

March 8, 2010
EVENT:
The ruling Democratic Liberals submitted a motion to oust Mircea Geoana as speaker of the Senate on March 4.
SIGNIFICANCE:
Geoana, who has already lost his position as head of the opposition Social Democrats, is fighting for his political life. The motion is another step in President Traian Basescu’s long-term goal of consolidating his personal power at the expense of all political parties.
ANALYSIS:
When Traian Basescu won a second term of office last December, he promised to be a “different president” (see ROMANIA: Economic jam may force cross-party alliances – December 9, 2009). At the time, the pledge was understood to mean that Basescu — famous for his abrasiveness and confrontational politics — would seek to rule by consensus. The promise made good political sense:
  • Since the constitution bars Basescu from seeking re-election in 2014 when his current mandate expires, he can afford to be magnanimous.
  • Since his December re-election was by the tiniest of majorities (50.33% of votes cast), Basescu had additional reasons to adopt a more inclusive approach.
However, it is now clear that Basescu’s pledge of being different amounts to a change of tactics, rather than long-term aims.
Basescu’s first term. When he first won office in 2004, Basescu’s main objective was to dismantle the power base of the Social Democrats (PSD) who, as heirs of the old communist elite, ruled Romania for much of the post-communist period. This entailed an alliance between Basescu’s own Democratic Party (PD) and the National Liberal Party (PNL), a centrist formation whose origins date back to Romania’s 19th century politics.
For a time, the coalition held firm, because it cast itself as fighting against Romania’s legendary corruption and nepotism. However, Basescu is not a natural conciliator. He spent most of his time trying to absorb the PNL into the PD and, when this failed, he clashed with Calin Popescu-Tariceanu, the PNL leader who served as prime minister. The ‘guerrilla warfare’ between the two paralysed Romania, resulting in Basescu’s impeachment. Although Basescu was ultimately reinstated by a national referendum, he limped to the end of his first presidential term without a functioning government.
Basescu has drawn lessons from his mistakes. Yet there are no indications that he is about to change his vision, which, although never articulated in a comprehensive manner, is clear enough. The main ingredients of the ‘Basescu project’ are:
  • the creation of a political system in which the president is the only important player;
  • reducing parliament to the role of an enabler of presidential powers; and
  • replacing the old oligarchs with former communist links with rich businessmen pliant to his authority.
Next steps. The moves that Basescu has undertaken since his December re-election indicate that this project is now being pursued with vigour:
  • Constitutional reform. The constitution is widely admitted to be seriously flawed. The division of powers between parliament’s two chambers — the Senate and the Chamber of Deputies — is still unclear, despite a constitutional amendment introduced in 2003. Basescu’s solution is outright abolition of the Senate and reducing the seats in the Chamber of Deputies. In a referendum held last year, the electorate approved the president’s proposals. However, its results are not binding; parliament now has to enact constitutional reforms. Basescu is trying to unseat Mircea Geoana as Senate speaker in the hope of speeding his project along, despite the fact that a majority of legislators are still against his proposals.
  • Electoral reform. The president had already successfully introduced a reform of the electoral system, doing away with an arrangement whereby deputies were elected by proportional representation from party lists, and replacing it with a first-past-the-post system of constituencies similar to the United Kingdom’s. In theory, this strengthens legislators’ personal accountability, but it also leaves deputies less beholden to party discipline.
  • Promoting party break-ups. Basescu has realised that his previously preferred method of sponsoring the merger of other political forces into his own party is no longer likely to work. The PSD opposition has just elected Victor Ponta, a young politician with no corrupt links, as its new leader; the party’s popularity stands at 32% according to recent opinion polls, a jump of 6 percentage points in two weeks. The PNL is also steadfast in its opposition to the president.
  • Splitting opposition. Instead, Basescu is now concentrating on promoting splits among his opponents. Late last month, a group of senators and deputies belonging to the opposition PSD suddenly declared themselves independents; they are about to form a new, supposedly left-wing formation, to be led by Defence Minister Gabriel Oprea, who has been groomed for this role by the president. The potential removal of Geoana, who stood against Basescu in the presidential election, is also intended to promote further splits among the ranks of the opposition.
Basescu’s goal is clear: he wants to obtain a two-thirds majority in parliament. This would allow him to amend the country’s constitution, emasculate the legislature and ensure that he continues to exercise power after leaving office. Speculation that Basescu may seek to remove the constitutional bar on presidents serving more than two consecutive terms is probably exaggerated: he is aware that promoting such an amendment would provoke an outcry.
Nevertheless, Basescu is probably attracted by the ‘Putin model’ in Russia: the creation of a political movement which dwarfs all others and ensures that he continues to rule behind the scenes.
Outlook . However, success is unlikely:
  • Political volatility. Although the country’s opposition parties are dispirited, power remains too dispersed. Basescu’s opponents are also resourceful.Teodor Melescanu, a former foreign minister and PSD member, has just announced that he wishes to fill a vacancy on the country’s Constitutional Court, which is appointed by parliament. This is an indication that the constitutional games that Basescu is playing can also be played against him. 
  • Economic woes. While the political battle continues, the economy continues to suffer (see ROMANIA: Crisis reveals weak basis for recent growth – October 14, 2009). GDP fell by 7.1% in 2009, and government debt is rising fast: it grew by 33.0% last year alone. To make matters worse, most of this debt is short-term. Over the weekend, Basescu publicly raised the possibility that Romania might seek a fresh loan, on top of the 20 billion euro (27 billion dollar) credit line provided by the IMF and the EU. This was swiftly denied by the Romanian government. Nonetheless, an estimated 30 billion euros of debt must be repaid by the year-end, and tax receipts cannot cover the anticipated shortfall. Therefore, it is highly likely that the economy will soon return to centre stage of Romania’s political life.
CONCLUSION:
The current focus of discussion in Bucharest is the president’s health: he is rumoured to be ailing. That, in itself, is an indication of how personalised Romania’s politics have become. Still, the Basescu political project is likely to prove ephemeral, and by distracting the policy-making elite from crucial economic challenges, will further delay Romania’s stunted return to growth.

Addendum, dar nu erratum

Aflu azi dintr-un comunicat al Administrației prezidențiale că președintele Băsescu nu a acceptat titlul de academician de onoare al AOȘ, considerînd că acordarea unui sediu - ca primar - și promulgarea unei legi - ca președinte - nu au a fi răsplătite. Perfect de acord. Motivația declarată public de către reprezentantul acestei nobile instituții, după ce că implica un fel de "atenție" acordată șefului statului român, ca un pachet de cafea la ghișeul de la percepție, în schimbul îndeplinirii unor simple îndatoriri de serviciu, mai suna și ca un fel de scuză jenată.

Am voie însă să mă întreb cum ar fi fost primită propunerea AOȘ dacă nu ar fi fost însoțită de comentariul inept al secretarului său general? Oare, dacă era mai inspirată motivația, onoarea ar fi fost acceptată cu mai multă bunăvoință? Dacă acum va începe să plouă cu doctorate onorifice, titulaturi savante și alte nostalgice reflexe, vom avea și răspunsul la această întrebare.

Oricum ar sta lucrurile însă, nu am motive să renunț la miezul textului anterior: dl. Băsescu își extinde șarmul în cele mai neașteptate direcții, de la d-nii Bondrea și Păunescu la commilitonii dezamăgiți ai D-lui Vadim Tudor (Bolcaș, Buzatu, Zamfirescu?) și de la OTV la boierii veliți care au pactizat de mult încă cu Necuratul. Ne putem întreba cum se asortează această operație seducătoare cu intoleranța anti-comunistă. anti-securistă, anti-pesedistă, a președintelui însuși si a "martorilor" lui nestrămutați întru credință? Putem răspunde că se asortează la fel cum se armonizează vehemența anti-moguli și patima subită pentru trustul Păunescu, ori vituperările anti-corupție și puzderia de regi ai asfaltului, marmorei, speculațiilor imobiliare, cu JAFO rebotezat RAFO - datorită prețioasei contribuție a d-lui Stolojan - și îndeobște cu hămeseala inegalabilă a favoriților, rubedeniilor și curtenilor incoruptibilului nostru președinte.

vineri, 12 martie 2010

Palmele academice

Să vă spun drept, cînd am auzit că dl. Băsescu e academician, mi-am amintit de Valentin Lipatti supus torturii de a asculta un pianist care bătea în clapele unui instrument de crîșmă, complet dezacordat. Excedat, a spus: "Aveam și eu un frate care cînta la pian, dar parcă suna altfel!" Tot așa, îmi vine și mie să spun "Aveam și eu - nu unul, ci șase - un tată, un bunic, patru unchi - academicieni, dar niciunul nu semăna cu dl. Băsescu.

Următorul șoc pe care mi l-a provocat știrea referitoare la înfierea dlui Băsescu de către Academia Oamenilor de Știință n-a fost știrea ca atare, ci amănuntul că președinte al AOȘ ar fi acad. Virgil Cândea. Asta fiindcă, regret din toată inima, dar Virgil Cândea a părăsit lumea - și nu doar pe cea academică - acum cîțiva ani.

Înainte de 1948, Academia Oamenilor de Știință era o societate cît se poate de onorabilă, populată de savanți a căror medie de vîrstă era probabil mai redusă decît cea a membrilor Academiei Române, dar a căror excelență, în mod particular în domeniul științelor "dure", mă face să cred că AOȘ avea o vocație compensatorie în raport cu vechea Academie, născută în jurul proiectului de Dicționar al limbii române, unde istoricii și filologii dominau.

AOȘ a fost literalmente înghițită de Academia reformată în 1948: o bună parte a membrilor săi s-au integrat în noua academie, alții, dimpotrivă, au fost marginalizați, dacă nu și mai rău: secretarul general al AOȘ, Const. Kirițescu, pe care l-am cunoscut foarte bine - ne era vecin - a fost epurat din toate funcțiile (era liberal), și-a pierdut casa, dar nu biblioteca, și acolo a lucrat statornic, de amorul artei, pînă la sfîrșitul vieții.

Cînd am auzit din nou de AOȘ - pe atunci intitulată mai modest, asociație, - era o societate reînființată în 1956 pentru a servi drept interfață a regimului comunist în relația cu diferite foruri ale lumii savante internaționale, de pildă cu mișcarea Pugwash. Aici, prezența eruditului Virgil Cândea n-ar fi fost  incongruă.

Cînd am ajuns eu să aflu de AOȘ, nici vorbă de Virgil Cândea, dimpotrivă, era vorba, cel puțin la vedere, de un fel de asociație a Doctorilor Nimbus: un număr variabil de savanți extrem de naivi, care s-au agitat, imediat după decembrie 1989, în favoarea unor foarte diverse mișcări și grupări politice europene. Nu știu pe ce temei, aveau o relație privilegiată cu Partidului Transnațional al lui Marco Panella, Partito Radicale Nonviolento transnazionale e transpartito. L-au și invitat pe Panella la București, și așa am ajuns să-i întîlnesc de cîteva ori.
 

Cînd m-am uitat ieri pe pagina de internet a distinsei societăți m-am liniștit: era vorba nu de istoricul și teologul Virgil Cândea, ci de generalul Vasile Cândea, distins medic. Doar că aceeași expediție pe pînza virtuală mi-a dat senzația că mă aflu în fața unui grup al Independenților din lumea științei, a literelor și artelor. E adevărat că e un joc destul de greu de urmărit între corespondenți, titulari și membri de onoare, încît nu știi bine cine a vrut să fie membru și cine a fost poftit și nu a refuzat la vreme, dar, una peste alta, e o agregare destul de ciudată. Am întîlnit acolo nume sonore de la granița dintre mediul universitar și cel politic: d-nul Buzatu, de pildă, corifeul studiilor închinate lui Antonescu, fost parlamentar și vice-președinte al PRM, conducătorul științific al tezei de doctorat a dlui Vadim Tudor, sau dl. Dan Zamfirescu, eiusdem farinae, alături de dna Ecaterina Andronescu sau de acad. Aurel Săndulescu, fost parlamentar PNȚCD, dar și de dl. Ioan Scurtu, fost consilier al președintelui Ion Iliescu și director adjunct științific al Institutului pentru Istoria Revoluției din 1989, ori de dl. Dinu Săraru, specialist în chestiunea țărănească, de dl. Răzvan Theodorescu, fost parlamentar PSD, recent demisionar din acest partid (pe care l-a calificat drept "frumos" !!! - dar despre asta voi scrie altădată). Nu am întîlnit numele nici unuia dintre intelectualii de curte ai președintelui Băsescu în AOȘ, l-am regăsit însă printre membrii de vază ai Academiei pe eternul, inevitabilul acad. Bălăceanu-Stolnici, și asta m-a făcut să meditez o clipă în plus la sensurile profunde ale decernării Palmelor Academice unei personalități atît de academice ca distinsul nostru președinte.

Cred că putem formula ipoteza după care d-sa își lărgește și își diversifică susținătorii din lumea intelectuală, tot așa cum și-a lărgit și diversificat electoratul îndeobște. Priviți cu atenție: Dl. Băsescu și PD au beneficiat inițial de susținerea unui electorat urban educat, dar și-au extins energic îmbrățișarea către publicul OTV, maneliști și alte majorități culturale, reușind să scoată din joc aproape complet partidele care aspirau voturile acestora, în frunte cu PRM. Tot așa, susținut în primul mandat de dnii Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, etc., președintele și partidul pe care îl conduce d-sa cu mînă de fier se extind acum în zona intelectuală tradițional afiliată PSD și PRM.

Senzațional este faptul că binomul Băsescu-PD se pot extinde către extrema stîngă fără a pierde susținerea nucleului inițial de intelectuali, situat mai degrabă la dreapta dreptei pe eșichierul politic. Astfel, distinșii și fidelii suporteri anticomuniști ai dlui Președinte se regăsesc acum în proximitatea dlor Săraru și Scurtu, în vreme ce dl. Aurelian Bondrea, care ne-a păstorit decenii de-a rîndul în calitate de Director al cadrelor din Ministerul Învățămîntului, se alătură viitorului "partid al celor care au rămas fără de partid": general la general trage. Dl. Bondrea este mai cunoscut azi drept ctitor și patron al Universității Spiru Haret,unde o mare parte a Oamenilor de Știință din Academia paralelă la care mă refer sînt profesori, decani și chiar mai mult decît atît.

Poate că nu e întîmplător faptul că această aripă savantă a ceaușismului militant a fost susținută în confruntarea ei cu legile statului român de președintele Băsescu în persoană. Pe cale de consecință, n-ar fi întîmplător nici că AOȘ a fost naționalizată cu beneficii acum cîțiva ani, nici că acum plătește dividende protectorului ei. Am văzut în poze că membrii AOȘ au uniforme de academicieni copiate după cele de la Academia Franceză, cu laurii academici în colier pe revere. Aștept cu nerăbdare ziua în care proaspătul academician ot Cotroceni va apărea și el, laureat, dar mă tem că urma palmelor academice i se vede de pe acum - pe obraz.

joi, 11 martie 2010

Citiți neapărat

http://dorin2tudoran.wordpress.com/2010/03/11/sorcova-vesela-punctum/#more-540

Azi în Timișoara, mîine-n toată țara

La împlinirea a 20 de ani de la mitingul în care mereu regretatul nostru prieten, George Șerban, citea Proclamația, multe voci exprimă dezamăgirea, tristețea, speranțele înșelate. Sînt voci ale prietenilor mei, știuți sau necunoscuți, dar, cu toată pretenia, nu vreau să mă alătur lor. Da, e adevărat, proclamația din 11 martie 1990 formula dezideratele unei construcții democratice care nu s-a împlinit decît fragmentar și incomplet; da, legea lustrației a murit odată cu autorul ei, George Șerban, și a mai murit odată în 2000, la alegerile prezidențiale, și nici în 2004 nu a contat în definirea opțiunilor electoratului.

Dar, spre deosebire de prietenii mei, eu îmi amintesc mai degrabă cît de apăsătoare era, pînă în ziua Proclamației, senzația de neputință paralizantă în fața caracatiței FSN care se lăbărțase sfidător pe ruinele revoluției trădate. Îmi amintesc cum, în dimineața aceea de duminică, m-am trezit brusc, inundată de o nădușeală rece, cu amintirea precisă a vocii bunului meu prieten Cicerone Poghirc care comenta marele scandal de la admitere din 1975: grupa A de securiști a învins grupa B de securiști, zicea el atunci, și parcă mi-o repeta, 15 ani mai tîrziu. De aceea, cînd am auzit seara la jurnal Poclamația, așa, truncheată și răstălmăcită,  m-a cuprins o bucurie adîncă, pe care o regăsesc și azi: nu eram singură. De atunci, am perseverat în a privi ȘI jumătatea plină a paharului: în 1992, opoziția cîștiga alegerile în marile orașe, în 1996 se întîmpla ce nimeni nu crezuse, Iliescu era înfrînt. Coaliția formată în jurul CDR izbutea, în ciuda neîncrederii generalizate, să ancoreze durabil România în structurile Occidentului democratic.

Acum avem impresia că ne-am întors la primii ani după revoluție, confruntați cu o putere politică parcă mai arogantă și mai lipsită de orice pudoare (dar și infinit mai lipsită de orice umbră de competență) decît FSN-ul zdrobitor de atunci: ne simțim îndemnați să scandăm "deșteaptă-te, nație/ mai dă o Proclamație!"

Chiar, ce-ar fi?

marți, 9 martie 2010

Cerere

Subsemnata, Zoe Petre, profesor de Istorie antică la Universitatea din București, solicit dlui Mircea Mihăieș, publicist, să nu-și mai îngăduie să-mi folosească numele decît pentru a mă înjura.

Solicit aceasta ca pe un drept inalienabil, cîtă vreme, mai bine de 15 ani, dl. Mihăieș s-a distins în publicistica românească exclusiv prin înjurături la adresa persoanelor pe care eu le prețuiesc. Acestor diatribe, d-sa le-a adăugat, din 2004 încoace, în bună logică, un șir de panegirice jenante prin exces la adresa președintelui în funcție, dl. Traian Băsescu. La confluența acestor două rîuri de dejecții, dl. Mihăieș îl agresează acum pe Crin Antonescu, căruia îi reproșează, între altele, că s-ar fi lepădat de cei care l-au susținut, între care de persoana mea. Nu îmi imaginez că dl. Mihăieș ar fi sensibil la argumente, doar e evident că însăilează toate minciunile posibile doar ca să facă rău unui adversar declarat al stăpînului său, Traian Băsescu. Pentru inocenții care îl mai citesc încă, vreau însă să precizez că și asta e o făcătură: am declarat public acum mai bine de un an, cînd Crin Antonescu nici măcar nu se poziționa ca viitor președinte PNL, că, după 20 de ani de bătălii politice, cred că am dreptul la o honesta missio (ceea ce, așa cum bine știe Crin Antonescu și habar nu are dl. Mihăieș, înseamnă în latinește "lăsare la vatră"). Am spus, înainte, în timpul și după încheierea campaniei pentru alegerile prezidențiale că am avut în persoana lui Crin Antonescu un student strălucit și un excelent doctorand, care a sacrificat o carieră de cercetare la vîrf pentru o carieră politică - tot la vîrf. Minciunile referitoare la calitățile de istoric ale lui Crin Antonescu, pe care dl. Mihăieș le clamează fără nici un pic de pudoare, nu sînt decît expresia panicii pe care o stîrnește prestația politică a acestui redutabil competitor în rîndurile curtenilor lui Băsescu.
Mai adaug ceva: aceste minciuni sfruntate sînt rezultatul evident al unei deliberate falsificări. Pînă azi am avut naivitatea de a crede că, și cînd înjură, și chiar și cînd elogiază, dl. Mihăieș crede în propriile fantasme. M-am convins că nu e așa, și că d-sa minte cu sînge rece în beneficiul cui l-a răsplătit pe măsura propriei trufii.
De aceeea, îi cer dlui Mihăieș să nu-și mai permită să-mi pomenească numele decît ca să mă ponegrească cum știe el atît de bine.

luni, 8 martie 2010

ACUM, www.acum.tv.

Am reluat din revista ACUM această superbă

"Scrisoare către Mircea D., fostul meu anchetator de la Securitate , de Stefan N. MAIER (pe care îl rog să accepte fără supărare această reproducere, care vrea nu doar să-i omagiseze scrisul, ci și să atragă atenția asupra dramei în plină desfășurare a lui Teodor Mărieș)

Dragă Mircea, câţi ani să fie de când nu ne-am mai văzut sau auzit? 20? Mai degrabă vreo 19 ani, după ce deveniseşi Directorul Direcţiei Comerciale a Municipiului Bucureşti – o funcţie pe care, desigur, nu experienţa comercială ţi-o favorizase prin vreun concurs, ci calitatea de fost anchetator al Securităţii în care te-am cunoscut, eu fiind cel anchetat.

Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău îndepărtat, pe care l-ai rezumat atât de bine în secvenţele realizate de „Independent TV” pentru televiziunea britanică, în 1990. Acest film de o ora din seria „And The Walls Came Tumbling Down”, câte un episod despre fiecare ţară pentru care căzuse Zidul Berlinului nu a fost niciodată difuzat in România (nu este de mirare, având în vedere că apăreaţi acolo şi tu (deşi, la cererea ta, filmat în penumbră şi cu vocea distorsionată) şi colonelul de securitate care m-a supravegheat în timpul domiciliului forţat la Craiova şi Alin Burea, fostul Director al Direcţiei Consulare, cel care a instrumentat procesul fals împotriva lui Petre Mihai Băcanu. Ai spus atunci, şi a rămas filmat pentru istorie, că tu şi majoritatea celor de vârsta ta pe care-i cunoşteai vă alăturaserăţi Securităţii pentru avantaje materiale şi nu din convingeri politice.

Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău apropiat, din care bănui că te-ai ales cu bunuri materiale deosebite, care te ridică deasupra a cel puţin 95 din 100 de români: casă sau case somptuoase cu mobilă scumpă, maşini de lux, deplasări în străinătate, vacanţe cum nici în visele tale cele mai îndrăzneţe nu visai că vei avea.

Îţi scriu pentru a-ţi cere să te salvezi, Mircea. Salvează-te de la moartea lui Teodor Mărieş.

Tot ce ai astăzi, tot ce eşti astăzi, datorezi celor care, ca şi Teodor Mărieş, au crezut în nebunia şi naivitatea lor, că pot deveni liberi dărâmandu-l pe Ceauşescu. Dacă ei n-ar fi existat, cine ştie câţi ani ai fi continuat să torturezi oameni în anchete, cine ştie cât sânge s-ar fi adunat pe mâinile tale, azi albe, imaculate şi poate purtând vreun distinctiv ghiul de aur.

Îţi scriu, Mircea, ca să te rog să-mi răspunzi delimitându-te de crima care se petrece sun ochii tăi, venind în faţa societăţii şi afirmând că eşti de acord, ca fost anchetator al Securităţii ceauşiste ca dosarele secretizate abuziv pentru a proteja pe cei care au ucis oameni nevinovaţi în decembrie 1989 să fie imediat desecretizate şi predate Asociaţiei „21 Decembrie” iar viaţa lui Teodor Mărieş, aflat pentru a doua oară în mai puţin de un an într-o prelungită grevă a foamei, să fie salvată. Repet, îţi scriu ca să te salvezi de la moartea acestui om, cu menţiunea că dacă totuşi această nenorocire se va produce, în mintea mea vei fi şi tu responsabil de ea. Scrie şi voi publica rândurile tale!

Dacă nu răspunzi acestei invitaţii – e drept fermă şi fără echivoc, dar ce este o astfel de invitaţie faţă de un interogatoriu? - vei fi, dragă Mircea, mai responsabil de moartea lui Teodor Mărieş decât grupurile de expatriaţi prin care mă învârt eu, plecat dintr-o Românie în care saltul de la activitatea de anchetator al Securităţii la cea de înalt funcţionar public a fost regula şi nu excepţia, sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Nu-ţi ascund dezamăgirea mea ca urmare a faptului că-i văd discutând despre orice în afară de soarta acestui Teodor Mărieş care moare şi pentru demnitatea lor. Pe ei însă îi înţeleg şi am să-i iert, pentru că n-au câştigat nimic din ceea ce au sau sunt astăzi fără să sacrifice enorm de mult. E dreptul lor să se prefacă a nu şti de Teodor Mărieş şi chiar dacă eu personal consider asta o laşitate şi o capitulare ruşinoasă nu atât din condiţia de român cât din cea de om, am să-i iert totuşi.

Pe tine, Mircea D., dacă nu vei răspunde acestei scrisori aşa cum te rog pentru prima şi ultima oară, n-am să te iert. N-am să iert pe nimeni dintre cei care, ca şi tine, sunt astăzi acolo unde sunt datorită unor Mărieşi aflaţi în morminte de peste 20 de ani. Ei sunt familia mea ucisă mişeleşte şi familiile lor sunt familia mea.

E ultima ta şansă să dovedeşti că nu ai minţit în filmul acela şi că întreaga ta viaţă nu este de fapt o mare minciună."

Asasinarea lui Ioan Petru Culianu

Duminică, 7 martie, seara, TVR a difuzat documentarul lui Stejărel Olaru - și el decent demis de la IICCR - despre asasinarea lui Culianu. Filmul se reia azi la ora 11 a.m. și merită cu prisosință să fie văzut, dar aici mă voi opri asupra unui detaliu care îmi rămăsese neștiut. Eram la Paris pe 21 mai 1991, și am aflat de nenorocire de la Monica Spiridon, colega și, îndrăznesc să spun, prietena mea de la Facultatea de Litere. M-am întors acasă după cîteva săptămîni, așa că nu am putut urmări presa românească. Abia ieri am aflat că dl. Iliescu a ținut atunci o conferință de presă în care a depus eforturi demne de o cauză mai bună pentru a convinge lumea că nici vorbă n-ar putea fi de vreo implicare a unor agenți români în această crimă, și l-a calificat pe Culianu drept smintit.

Convingerea mea în această privință, după ce am ctit cartea lui Ted Anton, nu mai suportă prea multe discuții, dar nu despre asta e vorba aici și acum. Nu e vorba nici măcar de epitetul pe care bolșevicul a ținut să-l aplice unui savant român de substanța și de prestigiul lui Culianu. E vorba de faptul că vremurile - și mai ales Traian Băsescu - ne-au adus prea aproape de riscul de a uita ce fel de președinte avea România în 1990 sau 1991. Eu, una, nu-i voi ierta niciodată, nici lui Ion Iliescu mineriadele, colective sau individuale, dar nici lui Traian Băsescu faptul că ne împinge, prin contrast, să ne închipuim din cînd în cînd că Iliescu ar fi progresat.

duminică, 7 martie 2010

Propunere


propune înființarea unui Consiliu de Onoare al IICCR-INMER, care să răspundă în fața Parlamentului și să garanteze independența institutului.

sâmbătă, 6 martie 2010

Congresul PNL

Emil CONSTANTINESCU
Preşedintele României, 1996-2000

Mesaj adresat Congresului PNL
6 martie 2010

Domnule Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu,
Domnilor preşedinţi Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus
Domnule Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu,
Stimaţi colegi, dragi prieteni,

Cu regretul de a nu putea fi azi decât în gând alături de Dumneavoastră, din pricina unor angajamente internaţionale, vă mulţumesc pentru privilegiul de a mă adresa Congresului pentru a-i dori să fie un moment benefic pentru consolidarea PNL ca principalul partid de opoziţie din România.

Această urare nu se adresează doar conducerii şi militanţilor PNL. Ea este o urare de bine pentru întreaga viaţă politică din România şi pentru toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de opţiunea lor de azi sau de mâine. Pentru că o întrebare este acum în minţile tuturor: cine să reprezinte dezideratele cetăţenilor, apăsaţi de nefericita conjuncţie dintre o criză economică globală fără precedent şi o guvernare a cărei incompetenţă nu are nici ea precedent în istoria recentă a ţării noastre? Cine să reprezinte pe întreprinzătorii acestei ţări, sufocaţi de o guvernare care îi jefuieşte? Cine să vorbească în numele profesioniştilor, al funcţionarilor de înaltă calificare, al intelectualilor şi oamenilor de cultură ai acestei ţări, umiliţi de o guvernare care îi condamnă la sărăcie? Cine să apere demnitatea magistraţilor, a profesorilor, a medicilor?
Partidul de guvernământ şi preşedintele sunt chiar artizanii acestei stări generale de disperare. PSD se află într-o gravă criză, provocată atât de propriile contradicţii interne, cât şi de manevrele ostile ale foştilor săi aliaţi la guvernare.
Este obligaţia istorică a PNL să preia iniţiativa şi să devină purtătorul de cuvânt al acestor profunde nemulţumiri, apărătorul libertăţilor cetăţeneşti şi al democraţiei. Suntem conştienţi că nu e neapărat vocaţia unui partid liberal, de centru dreapta, să exprime politic protestul sindicatelor sau să liniştească spaima de viitor a bătrânilor, cărora li se răpesc mijloacele elementare de supravieţuire. Dar, având în vedere configuraţia politică actuală, PNL are această datorie nu doar faţă de propriul său electorat, ci şi faţă de România. Fiindcă altfel, lipsite de o voce politică, toate aceste spaime şi nemulţumiri se pot revărsa în stradă, către partidele făţiş extremiste care nu mai au reprezentare parlamentară, şi care riscă să devină în viitorul apropiat motoare ale vieţii publice.
Democraţia în România este ameninţată din două direcţii complementare. În anii 2005-2008, ameninţarea venea dinspre tendinţele brutal autoritare ale lui Traian Băsescu şi dinspre populismul pe care acesta îl practică fără să-i pese de consecinţe, dar ele nu erau alimentate de disperarea cetăţenilor obişnuiţi datorită politicii echilibrate a guvernului Tăriceanu, care a ştiut să îmbine politicile liberale care au determinat creşterea economică fără precedent a acelor ani cu iniţiative de natură socială, care au distribuit prosperitate şi au stimulat dezvoltarea clasei de mijloc. Or, în prezent, toate aceste câştiguri sunt grav periclitate de politica ineptă a guvernelor Boc succesive, care practică economii în cel mai autentic stil ceauşist şi distrug sistematic nu numai substanţa, ci şi speranţa unei vieţi decente pentru cei mai mulţi. Ne-am putea întreba dacă această sărăcire universală nu face cumva parte dintr-un proiect diabolic de subminare a democraţiei în beneficiul acelei guvernări de mână forte la care visează Traian Băsescu. Personal, cred că «Briciul lui Okham» funcţionează, şi că e mai degrabă vorba de necugetare, prostie, incompetenţă şi mai ales de dispreţ faţă de cetăţenii acestei ţări care le-au dat acces la puterea de care abuzează fără ruşine. Indiferent de cauză, rezultatul riscă să fie acelaşi şi să submineze însăşi baza politică şi instituţională a democraţiei atât de greu construite în ultimii 20 de ani.
De aceea, dacă competitorul firesc al PNL ca partid de centru-dreapta este PSD în special şi, în genere, orice partid care se declară «de stânga», adversarul politic al PNL este, aici şi acum, partidul prezidenţial cu sateliţii acestuia, care pun în primejdie înseşi fundamentele democraţiei.
În această bătălie, PNL poate şi trebuie să-şi atragă aliaţi şi din Parlament. Dar, mai ales, din societatea românească. O bună parte a acesteia nu numai că nu are o voce politică, dar nici nu-şi doreşte să aibă. Dezgustul faţă de politică rămâne cultivat încă de acum 20 de ani de FSN, întreţinut de mulţi dintre politicienii de toate culorile şi de mass-media, dispusă la generalizări şi înfierări. Este un duşman pe care PNL nu-l poate învinge decât printr-un nou pact cu societatea civilă. Este vorba de un pact al dialogului constant, al deschiderii faţă de valorile societăţii, un pact al politicilor  inteligente şi corecte, promovate de politicieni inteligenţi şi corecţi. Desigur, e vorba şi de un război mediatic. PNL a dovedit mai ales în ultimul an că are reprezentanţi - şi, aş vrea să subliniez în mod deosebit, reprezentante – cu o excelentă prestaţie. Este imperativ ca aceştia, şi tot mai mulţi dintre colegii şi colegele lor, să coboare în stradă şi să genereze constituirea unei mase critice în jurul PNL. Numai astfel PNL poate să-şi atingă obiectivul major de a deveni un mare partid de centru-dreapta.
Este imperativ ca PNL să preia iniţiativa acestui nou pact pentru democraţie, în condiţiile în care lăcomia şi incapacitatea guvernului Boc va eroda inevitabil încrederea societăţii în capacitatea PD-L de a gestiona cel puţin corect, dacă nu eficace, România. PD-L este partidul politic care a abdicat, de fapt, complet de la obligaţiile guvernării, transferându-le, pe de-o parte, preşedintelui ţării şi pe de alta Fondului Monetar Internaţional. Aşa-zisul guvern Boc se ocupă doar cu jaful şi cu politizarea sistematică a instituţiilor statului. Nu PD-L e partidul care va putea reface comunicarea dintre politic şi societate.
Dacă PD-L tinde să devină partid-stat, PSD a fost şi a rămas un partid de stat, cu o lungă istorie a incapacităţii de comunicare reală cu cetăţenii. Aşa încât, dacă nu izbuteşte PNL să deschidă un dialog real cu societatea românească, distanţa dintre politic şi cei pe care politicul ar trebui să-i reprezinte  va deveni o adevărată prăpastie.
PNL are astfel în faţa sa un şantier politic cu atât mai vast cu cât un nou pact politic, care să redea cetăţenilor încrederea în capacitatea partidului de a-i transforma aşteptările în realitate, nu poate fi imaginat decât pe baza unui nou proiect de dezvoltare a societăţii româneşti.
În deceniul precedent, CDR a reuşit să mobilizeze o majoritate a cetăţenilor acestei ţări lansând proiectul integrării României în structurile euro-atlantice şi europene, ca expresie sintetică a aspiraţiei către valorile democratice ale Occidentului. Cei patru ani de guvernare 1996-2000 au dus la mutarea graniţei NATO şi UE de pe Tisa pe Prut şi, dincolo de rezultatul alegerilor din 2000, acest proiect a dăinuit şi s-a realizat deplin în anii care au urmat. România are acum nevoie de un nou proiect de o anvergură similară,  un proiect care să suscite nu doar adeziunea, ci şi entuziasmul. Un proiect care să se adreseze în acelaşi timp minţilor şi sufletelor naţiunii, un proiect care să definească obiectivele noastre prioritare, pe termen mediu şi lung, strategiile pentru îndeplinirea acestor obiective şi paşii succesivi pe care politicile publice trebuie să-i facă, în fiecare etapă.
Aşa cum, în secolul XIX, liberalii s-au afirmat ca principala forţă motrice a progresului, antrenând întreaga societate românească în construcţia unei identităţi moderne şi europene a ţării, tot aşa, acum, PNL are şansa de a deveni motorul politic al unei noi modernizări a societăţii româneşti care să se integreze din plin societăţii bazate pe cunoaştere a secolului XXI.
 Regimul Băsescu ne impune să trăim în deplină incertitudine, cu măsuri luate de pe-o zi pe alta şi cu cârpeli pe care le intitulează, pompos, reforme. În măsura în care PNL va şti să se adreseze societăţii pentru a o solidariza în jurul unui atare proiect, în măsura în care va avea capacitatea de a dezvolta o acţiune politică coerentă şi vizionară, creativă şi disciplinată în susţinerea acestui program pentru viitor, în măsura în care va şti să ofere societăţii şi modele de inteligenţă, şi modele de onorabilitate, PNL are toate şansele să devină un mare partid. PNL poate să ofere naţiunii ceea ce mulţi aşteaptă: un drum clar, în acelaşi timp îndrăzneţ, predictibil, vizionar şi pragmatic – un drum cert către o nouă identitate, o identitate de care să fim cu toţii mândri, o identitate modernă şi europeană a României secolului XXI.


De ce nu-i răspund dlui Tismăneanu

Dacă dorește cineva să studieze azi, aici și acum, posteritatea celor mai huliți dintre sofiștii Antichității, o poate face perfect prin analiza textului pe care dl. Vladimir Tismăneanu l-a publicat ieri pe blogul d-sale. Eu, una, mi-am dat acum 49 de ani licența cu o teză despre sofistica ateniană din sec. V, așa că pot să mă dispensez de asemenea jocuri de societate. Un text în care un om, fără discuție inteligent, răspunde obiecției multora dintre noi referitoare la eliminarea unor atribuții definitorii ale fostului IICCR în relație cu Parchetul menționînd lărgirea altor atribuții ale noului IICCR-INMER înspre investigarea mineriadelor merită pe deplin neatenția noastră.

Cît privește înșiruirea de raționamente prin care ni se arată că nu întîmplător, tovarăși, Marius Oprea, care e susținut de Emil Constantinescu - el însuși susținător al lui Crin Antonescu în campania electorală - este aruncat din institutul pe care el însuși îl organizase drept la șomaj, ea, înșiruirea, îmi aduce atît de drastic aminte de anii tinereții, cu plenarele lor UTC în care aflam cît de cumplită, cît de letală chiar, e contagiunea atunci cînd nu renegi legăturile tale  cu persoane indezirabile pentru Puterea Partidului încît aproape că-mi devine tandru simpatică. Horribile dictu, Marius Oprea nu s-a dezis nici de PNL, nici de Emi Constantinescu: cum să nu-l dai afară din slujbă?

Un om fără discuție inteligent ascunde sub un morman de sofisme sensul politic al unei măsuri care nu e altceva decît una dintre nenumăratele înfățișări ale impunerii regulilor partidului-stat: nu poți avea slujbă dacă nu ești membru sau afiliat al partidului aflat la putere. Așa am trăit aproape 40 de ani, e greu să nu recunosc simptomele acestei maladii de care activul PCR și UTC nu s-a vindecat. Dar teamă mi-e că, dincolo chiar de această regulă de fier moștenită de la bolșevici se ascunde un alt principiu al sălbăticiei politice - scoală-te tu ca să mă așez eu. Ambele îi dezonorează pe cei care le practică.

Observator cultural nr. 515 din 5 martie 2010

Matcă fără ac
Autor: Zoe PETRE
Acum 20 de ani, diversiunea cunoscută sub numele de Revoluţia în direct, desfăşurată între seara de 22 decembrie şi 26-27 decembrie 1989, a realizat confiscarea Revoluţiei în beneficiul exclusiv al celor care se autoproclamaseră „emanaţi“ şi care aveau drept particularitate faptul că nu participaseră la Revoluţie. După acelaşi model, dl Traian Băsescu a pus la cale o nouă diversiune prin care încearcă, de mai bine de trei ani, confiscarea, în beneficiul domniei sale exclusiv, a luptei anticomuniste, domnia sa distingîndu-se, evident, prin aceea că nu a fost o victimă a comunismului, ci un colaborator şi un profitor al regimului comunist.
Mai mult, dacă recitim, la nivelul 0 al acestei operaţii publicitare de asumare a luptei anticomuniste, interviul pe care i-l acorda, la data de 4 iulie 2005, dnei Rodica Palade, text publicat în Revista 22 din 12 iulie al aceluiaşi an, ne dăm seama că, atunci, domnia sa nu considera condamnarea comunismului nici legitimă, nici necesară. „Plecînd de la ce simt eu ca cetăţean al României şi de la ce am simţit pînă în 1989 – spunea atunci domnia sa – eu, ca preşedinte, nu mă pot duce să condamn comunismul.“


Alianţa Civică solicită imediat înfiinţarea unei comisii care să elaboreze acel studiu ştiinţific de care preşedintele susţinea că ar avea nevoie pentru a condamna regimul comunist, dar nu primeşte nici un răspuns. Nu preşedintele, ci Guvernul Tăriceanu iniţiază organizarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, care ia fiinţă în decembrie 2005.
Prin mandatul acordat în decembrie 2005, Institutul depăşea sfera cercetării academice, urmărind, dincolo de analiza riguroasă a sistemului comunist, şi identificarea vinovaţilor pentru crimele şi abuzurile din anii comunismului. Odată documentate ilegalităţile, IICCR le comunica Parchetului pentru trimiterea în judecată a făptuitorilor, indiferent de perioada în care ele s-ar fi petrecut, considerînd că abuzurile şi crimele comunismului pot fi încadrate drept crime împotriva umanităţii.

Scriam atunci, în editorialul meu de opinie din Ziua: „Înserierea, clasificarea şi publicarea tuturor actelor de încălcare a drepturilor omului, de la privarea abuzivă de libertate la asasinatul calificat şi de la încălcarea brutală a dreptului la proprietate la controlul de stat asupra reproducerii umane, ar trebui să-i ofere chiar şi dlui Băsescu, şi multora dintre compatrioţii noştri la fel de sceptici ca domnia sa, argumente masive pentru abandonarea acestui scepticism“. Tot atunci, Alianţa Civică saluta iniţiativa Guvernului de a înfiinţa IICCR, fără a omite să sublinieze că solicitările sale de instituire a unei comisii pentru condamnarea comunismului nu primiseră nici un răspuns de la Administraţia Prezidenţială.

O jumătate de an mai tîrziu însă, după ce devenise evident că PNL şi prim-ministrul Tăriceanu au iniţiat măsuri concrete de recuperare a memoriei anticomuniste şi proiecte de lege pentru sancţionarea crimelor din perioada de dictatură, precum şi pentru acordarea unor reparaţii morale şi materiale victimelor represiunii comuniste, dl Băsescu este străfulgerat de revelaţia subită a propriei simţiri anticomuniste, cu corolarul condamnării comunismului în Parlament, pe baza Raportului Tismăneanu, ceea ce i-a adus dlui Băsescu nu doar o popularitate – prea puţin întemeiată – în rîndurile multora dintre cei care militaseră efectiv împotriva structurilor comuniste şi a refacerii lor în perioada de tranziţie spre democraţie, ci şi gloria monopolului exclusiv al luptei contra comunismului, ceea ce e absurd şi revoltător deopotrivă. Cîştigarea la limită a alegerilor prezidenţiale din 2009 s-a bazat, în mare măsură, tocmai pe această uzurpare de identitate, cîtă vreme, mai ales în turul al doilea, nucleul dur anticomunist – din ţară şi mai ales din străinătate – l-a susţinut, exact din iluzorii raţiuni de anticomunism, împotriva candidatului PSD.


IICCR a rămas, pînă la desfiinţarea sa acum cîteva zile, dovada vie a faptului că, în guvernarea de coaliţie instalată după alegerile din 2004, Traian Băsescu nu a avut nici întîietatea, nici exclusivitatea iniţiativelor de condamnare a regimului comunist. Gesturilor publice de condamnare a comunismului ale dlui Băsescu, care nu au depăşit niciodată limitele retoricii electorale, IICCR le-a opus cercetări şi dosare concrete, descoperirea unor sinistre gropi comune şi a autorilor lor – evidenţe pe care Parchetul le-a refuzat, dînd din colţ în colţ. În vara acestui an, Marius Oprea a descoperit nu numai urmele crimelor din primii ani ai regimului, ci şi gropi comune datînd, pe cît se pare, din anii ’80.
Dincolo de dorinţa – umană, chiar dacă nu prea legitimă – de a-şi milui cu o prebendă cîţiva fideli colaboratori, dl Băsescu voia, de bună seamă, să elimine dovezile faptului că nu deţine monopolul asupra luptei anticomuniste: sub pretextul economiilor, Guvernul Boc – deşi demis prin moţiune de cenzură –, decide comasarea Institutului Naţional pentru Memoria Exilului, INMER, creat încă din 2003 sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I (căruia îi este acum uzurpată această calitate), şi a IICCR, a cărui vocaţie de investigare este anulată.

Eliminarea lui Marius Oprea nu este, cum se încearcă să se acrediteze, o simplă răfuială politică cu o personalitate meritorie, chiar dacă incomodă. Asemenea deciziilor care, în 2008, încercau să blocheze capacitatea CNSAS de deconspirare a foştilor securişti şi informatori, decizia Guvernului Boc mutilează IICCR prin suprimarea acelor atribuţii anume care îi dădeau substanţă. Prin hotărîrea de înfiinţare, Institutul avea misiunea de a evidenţia natura relaţiilor dintre activul de partid şi fosta Securitate, dintre aceasta şi celelalte verigi ale sistemului represiv din România; de a descrie modul de organizare şi de funcţionare al acestor instituţii în administrarea actului de poliţie politică; de a prezenta activiştii de partid, ofiţerii şi magistraţii care lucrau în cadrul aparatului de represiune. Hotărîrea, modificată pe 25 februarie curent, elimină toate aceste atribuţii. Institutul nu mai identifică abuzurile şi crimele săvîrşite, ordonate sau inspirate de către decidenţii regimului comunist, nu mai înaintează Parchetului dovezile, doar Parchetul decide dacă vrea să le utilizeze. În schimb, în locul articolului care prevedea ca IICCR să-i identifice pe responsabilii aparatului de propagandă, noul institut primeşte nobila misiune de a evidenţia sursele intelectuale ale doctrinei comuniste. Ce-i lipsea chelului, ca să zic aşa.


Eliminarea lui Marius Oprea este parte a acestei operaţii de neutralizare a IICCR. Nu e de mirare că, în aceste condiţii, o bună parte dintre membrii Consiliului ştiinţific al „vechiului“ IICCR – Ştefana Bianu, Doina Cornea, Dennis Deletant, Lucia Hossu Longin, Radu Ioanid, Dorin Tudoran – şi-au anunţat demisia în semn de protest. Mă întreb care dintre ceilalţi membri ai consiliului aşteaptă ca dl Boc să-i dea manu propria afară – şi care dintre ei salută această castrare a IICCR. Eu i-aş întreba, public.