vineri, 11 octombrie 2013

Democrație antică, democrație modernă I

 
Am publcat recent studiul “Democrație antică, democrație modernă”, in volumul editat de Alexandru Mamina,  Capitalism și democrație. Principii, Structuri, Evoluţie, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște 2013, pp. 39-54. Poate că nu e lipsit de interes și pentru cei care îmi fac onoarea de a-mi frecventa blogul. Iată aici prima parte:


Ne amintim, desigur – eu oricum îmi amintesc prea bine din primele luni ale lui 1990, mantra occidentală, care conjugă neobosit motivul respectării drepturilor omului și al alegerilor libere, indisolubil legate de tema economiei libere de piață. Fără îndoială, acest binom fundamental al democrației este de neocolit când e luat drept condiție necesară a unei democrații moderne. Ceea ce însă nu apare cu evidență în ochii acestor generoși promotori veniți din lumea liberă este faptul că acțiunea acestor principii – acțiunea principiilor îndeobște – nu este automată: condiție necesară, ea nu e si condiția suficientă a modernității. Economia de piață nu generează de la sine democrația, “zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă”, ca să-l parafrazăm pe Lenin. Democrația poate fi incipientă, șovăielnică, poate fi chiar mimată: capitalismul poate fi și el adevărat sau, ca să citez alt clasic, “capitalism de cumetrie”; instituirea la nivel formal a legilor și mecanismelor pluripartidismului, chiar a statului de drept și a legislației care îl exprimă, le permite, dar nu le garantează și funcționarea corectă. Pe scurt, legătura dintre capitalism și democrație nu este o legătură imediată de caracter cauzal. 
Eu m-am ocupat întreaga viață adultă de studiul democrației antice. Desigur, mulți politologi, mai ales cei de formație recentă, nu sunt de părere că democrația antică ar fi relevantă pentru democrația contemporană. Împotriva lor, și împreună cu Finley și cu câțiva măcar dintre succesorii lui – mă gândesc înainte de toate la Josiah Ober[1] - nu am încetat să consider că democrația antică este relevantă pentru studiul formelor ulterioare de democrație, cu condiția însă de a fi analizată ca experiență istorică, nu ca model.
Pornind de la acest principiu fundamental de metodă, încep prin a constata că primele regimuri democratice au apărut în Antichitate, cînd nu exista nici umbră de capitalism. Putem deduce de aici că democrația poate exista și fără capitalism. Pe de altă parte, nu putem nega existența raporturilor economice capitaliste în regimuri nedemocratice, de la Germania nazistă la Argentina lui Pinochet. Problema este totuși aceea de a ști dacă în atare regimuri există cu adevărat o economie liberă de piață, sau doar o economie de piață, controlată, cel puțin in potentia, de factorul politic sau și mai bine – politico-militar. Decurge de aici că, dincolo de începuturile sale în regimuri monarhice, și dincolo de accidente de parcurs semnificative, ca acelea pe care le-am citat mai sus, capitalismul are nevoie de o supă germinativă democratică pentru a se dezvolta liber.
În ultimă instanță, experiența antică are, între altele, capacitatea de a deschide calea spre a înțelege relația dintre capitalism și democrație: în Grecia secolului al V-lea a.Chr., evident că nu exista, cum spuneam, nici o formă, oricât de incipientă, de capitalism. Dar – asemeni capitalismului, care se va construi abia peste milenii - și democrația greacă s-a construit pe temeiul unor societăți de proprietari liberi, stăpânind pe deplin principalele mijloace de producție – în acest caz pământul, precum și uneltele, fie ele ale agricultorului sau ale meșterilor cu specializâri din ce în ce mai sofisticate; acești proprietari, spre deosebire de marea majoritate a omologilor lor din societățile Orientului, erau liberi să-și  folosească bunurile în mod liber – dețineau, cum vor spune romanii, ius utendi et abutendi, inclusiv dreptul de a lăsa moștenire aceste bunuri. Acești membri liberi ai societăților politice antice sunt cetățenii cetăților democratice. Membri de drept ai adunării poporului, demos, care are drept de decizie suverană în toate chestiunile de interes public, ei își manifestă în mod liber, prin vot direct, voința în legătură cu cele mai importante probleme ale cetății, de la aprovizionarea cu grâne la declararea unui război, de la instituirea unor noi culte la alegerea anuală a magistraților. Atena secolului al V-lea a.Chr. este cel mai bine cunoscut exemplu de democrație directă. O societate îndeajuns de numeroasă pentru a nu funcționa, ca majoritatea cetăților grecești, pe principiul familiarității tuturor – ceea ce în literatura anglo-saxonă, de la Finley încoace, se numește a face-to-face society - relativ complexă  (în linii generale alfabetizată, stratificată social) și cu totul autonomă și independentă politic[2].
Democrația, ca și capitalismul, se întemeiază așadar pe proprietatea pe deplin liberă de constrângeri, cea pe care o definim ca proprietate privată asupra principalelor mijloace de producție. Această calitate de proprietar este cea care asigură pe de-o parte demnitatea insului în calitate de cetățean, pe de alta – libera circulație a bunurilor, fără de care nu poate exista capitalism. Aceasta este, în opinia mea, relația dintre democrație și capitalism – o relație mediată de proprietatea privată, condiție necesară a ambelor structuri la care ne referim aici.
Înafara unei rețele de condiționări din sfera reprezentărilor, a habitus – urilor sociale, a comportamentelor și imaginarului socio-politic, nici capitalismul, nici democrația nu devin în mod spontan mecanisme efective ale dezvoltării. În fapt, teza lui Lenin despre proprietatea rurală țărănească care ar genera spontan, zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă capitalism, reprezintă o extrapolare de netolerat într-o metodologie corectă, și care a servit unui scop exclusiv propagandistic – acela de a justifica politicile criminale de spoliere și de distrugere fizică a țărănimii, mai întâi în Rusia Sovietică, apoi în acele regimuri de dictatură a proletariatului care au imitat până la auto-distrugere modelul sovietic al “deculacizării”, din România lui Dej până în Campuchia lui Pol Pot.


[1] J. Ober, “Democratic Athens as an Experimental System: History and the Project of Political Theory”. Princeton/Stanford Working Papers in Classics, Version 1.0, November 2005; Id., Mass and Elite in Democratic Athens: Rhetoric, Ideology, and the Power of the People. Princeton 1991; Id.,  Democracy and Knowledge: Innovation and Learning in Classical Athens. Princeton University Press, 2010.; Political Dissent in Democratic Athens: Intellectual Critics of Popular Rule. Princeton University Press, 2011.; iv. și d. și Ch. Hedrick. Demokratia: A Conversation on Democracies, Ancient and Modern. Princeton University Press, 1996
[2] Ober, Democratic Athens, cit. supra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu